Doamna Miriam Speh efectuează o vizită de lucru în Moldova
Pe parcursul acestei săptămâni doamna Miriam Speh, manageră de Proiecte a Fundației "Liechtenstein Development Service"(LED), responsabilă de portofoliul proiectelor susținute de LED în Republica Moldova, desfășoară o vizită de lucru la Chișinău.
Pe agenda doamnei Speh și a doamnei Nadia Burciu, directoare Liechtenstein Development Service Moldova, a fost și întâlnirea cu echipa AED.
În cadrul ședinței de lucru s-au discutat planurile echipei și proiectele noi care urmează să fie înaintate spre aprobare și finanțare. Doamna Miriam Speh a apreciat rezultatele obținute până acum, a venit cu sugestii și recomandări cu privire la proiectele noi pe care le vom implementa anul viitor.
AED aduce mulțumiri Fundației LED, doamnei Miriam Speh și echipei LED Moldova pentru colaborare și pentru încrederea acordată!