La 17 ani - independentă financiar și cu o meserie cu perspectivă

La ai săi 17 ani, Sofia Staver din Bozieni, Hâncești are o meserie care-i place și-i oferă independență financiară. Tânăra și-a dorit să înceapă o carieră în domeniul alimentației și să învețe meserie la modul practic. A mers la Școala Profesională nr. 5 din Chișinău, unde a ales învățământul profesional tehnic dual.

În acest fel, Sofia a beneficiat de cămin, bursă de studii și salariu de la compania la care și-a început practica. Pentru că a dat dovadă de interes și implicare în procesul de studii și de muncă, bursa a fost majorată, la fel și salariul de la companie unde a devenit angajată cu acte în regulă. Sofia a absolvit școala profesională anul trecut, iar de 2 ani este parte din marea echipă a companiei „Carmez”. A lucrat în mai multe secții, dar de curând a devenit operatoare la departamentul Semifabricate. Ea este unica fată din echipa de 8 persoane din care face parte și, în calitate de lider, are grijă ca ai săi colegi să țină pasul în secție și să-și facă munca conștiincios.
 
Pentru viitor, tânăra dorește să crească profesional și să fie mai aproape de familia ei. Sofia mai are 4 frați și surori dragi, părinți iubitori. Mama și tatăl fetei sunt mândri de performanțele ei. Se bucură că fiica lor și-a găsit un rost în viață, fiind apreciată la locul de muncă și încurajată să avanseze în carieră. Sofia și managerul proiectului „Accelerarea învățământului profesional tehnic dual în Republica Moldova” – Liliana Calmațui au fost invitate în platoul matinalului „Bine, bine Show” de la 1TV, unde au povestit despre cum învățământul profesional tehnic dual poate schimba vieți. Și, cel mai important, despre faptul că forma de învățământ este accesibilă oricui – indiferent de vârstă, statut social sau poziționare geografică.
 
Mulțumim echipei matinalului pentru interes și invitație!
Proiectul „Accelerarea învățământului profesional tehnic dual în Republica Moldova” este implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova(CCI Moldova), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul financiar al Fundației ”Liechtenstein Development Service” (LED).
 
 
30. 10. 2025

Share: