SECI II

Dezvoltăm competențe în domeniul energiei solare

Ascensiunea pieței instalațiilor de conversie a energiei solare a condus la sporirea exigențelor față de formarea inițială și continuă a specialiștilor implicați în proiectarea, instalarea, exploatarea, mentenanța echipamentelor de conversie a energiei solare. În Republica Moldova, utilizarea mai activă a surselor regenerabile de energie a început recent. 

Aplicarea tehnologiilor de conversie a energiei solare va necesita instalatori calificați pentru dimensionare, instalare, exploatare, reparație și mentenanță. Principalii agenți din acest sector (producători, dezvoltatori, investitori) duc lipsă de specialiști certificați în asigurarea calității la toate etapele instalării unui sistem de conversie a energiei solare (proiect, instalare și întreținere). Ca răspuns la provocările din sector, sisteme de instruire corespunzătoare și certificare - pentru validarea competenței de instalatorilor – trebuie dezvoltate, pentru a asigura instalarea și operarea eficientă a sistemelor de conversie a energii solare care sunt realizate.

În anul 2019, AED a pilotat proiectul ”Dezvoltarea competențelor în domeniul energiei solare” (SECI I). Proiectul a avut drept scop fortificarea capacităților actorilor implicați în modernizarea proceselor de pregătire a specialiștilor pentru domeniile de conversie a energiei solare. Unul din obiective a fost consolidarea parteneriatelor cu agenții economici din domeniul tehnologiilor de conversie a energiei solare. În context, s-au realizate mai multe activități de interes comun cu participarea diferitor stakeholderi relevanți printre care agenți economici și Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) etc. 

Parteneriatele menționate au avut ca scop și identificarea oportunităților de impulsionare a proceselor de valorificare a tehnologiilor de conversie a energiei solare.  Lipsa instalatorilor SER influențează negativ/stagnează procesele de eficientizare energetică, diminuează motivația agenților economici pentru a se specializa pe tehnologiile de eficientizare energetică. 

Ca răspuns la aceste constatări și pentru a ajuta Moldova să inițieze instruirea instalatorilor SER în Republica Moldova, AED inițiază extinderea proiectului SECI pentru o fază de doi ani, cu susținerea financiară a Fundației LED. În această fază, SECI și instituțiile partenere au stabilit ca prioritate dezvoltarea programelor de instruire de scurtă durată a instalatorilor pentru tehnologiile SER, cu accent pe formarea continuă pentru următoarele ocupații SER:

  • instalatori de sisteme fotovoltaice solare (ISVTS)
  • instalatori de sisteme termice solare (ISTS)

Proiectul se va baza pe cât posibil pe resursele umane, materiale și instituționale deja existente, care a fost dezvoltate în cadrul proiectelor SECI I  și CONSEPT.

 

slide2